vineri, 21 mai 2010

Prima leapşă

Nu obişnuiesc să iau leapşa, dar pe aceasta chiar nu am putut să o refuz. O iau de la nimic, dar, la fel ca ea, prefer să fac un top al serialelor şi nu al filmelor. I'm a big fan of tv-shows!

- Supernatural - cine mă cunoaşte ştie că sunt o mică.. da.., ce naiba, maniacă, a acestui serial. Am văzut sezoanele de vreo 4 ori şi încă mă uit la el cu acelaşi entuziasm din sezonul 1, acum fiind la sezonul 6 (urmează).
- One Tree Hill - cel mai valoros lucru pe care l-am luat de la OTH este muzica. Gusturile mele s-au schimbat radical de când am văzut primul sezon, acum 3 ani.
- The O.C. - pur şi simplu fiindcă a fost primul serial care mi-a plăcut, motiv pentru care l-am văzut cap coadă, bineînţeles, şi care m-a "introdus" în lumea serialelor. Încă mă mai uit la un episod oarecare când am 40 de minute libere.
- Friends/Two and a half men - se înţelege de ce
- CSI New York - ador serialele cu crimă, investigaţii etc etc. Când mai apuc la televizor, mă mai uit şi la Criminal Minds, NCIS, DAR..CSI NY, rămâne my first love. Nici măcar CSI Miami nu m-a atras..am ajuns la concluzia că de vină sunt personajele-actorii, nu subiectul. Probabil şi fiindcă îmi place Gary Sinise (CSI NY).
- Prison Break - oho, cât de mult mi-a plăcut. Primul serial din viaţa mea la care chiar am simţit nevoia de nişte pastile pentru inimă (Cel puţin la primele 2 sezoane). Următorul serial la care am simţit aproape aceeaşi adrenalină ca la PB a fost 24. Bun serial, dar mai am sezoane la el.
- What I like about you - nu ştiu câţi au auzit de el, e comedie,cu Amanda Bynes. A fost foarte bun, mi-a plăcut mult.

Alte seriale la care mă uit: The Vampire Diaries( ăsta chiar e bun! it's worth it!) Gossip Girl, 90210.
Seriale la care trebuie să recuperez şi sunt pe lista de aşteptare: House M.D., Bones

Şi mai sunt şi alte seriale, cu siguranţă (!), întrucât sunt o mică (mare?) maniacă în privinţa lor, dar nu-mi vin în cap în acest moment. Dar pe cele mai importante, le-am enumerat.

5 comentarii:

  1. Și ia zi...așa-i că nu te poți decide cine e mai draguț dintre Dean și Sam? Eu sunt abia la sezonul 4...le văd numai acasă la mine. Și îmi plăcea mai mult Ruby blondă! Asta să ne fie clar!

    RăspundețiȘtergere
  2. Femeie, esti disperata! Anyway... cred ca stiu ce iti place tie de fapt la "What I like about you"...:D:D:D

    RăspundețiȘtergere
  3. ma cunosti prea bine, CherryPie!

    RăspundețiȘtergere
  4. am vazut si eu Vampire diaries. S-a uitat si Alex cu mine >:) i-a placut si lui, desi au fost faze mult prea siropoase!! Pentru mine mai mult :))

    Abia astept toamna, o sa ploua cu seriale! Vampire diaries, dexter, gossip girl 8->
    iar two and a half men nu se poate termina asa

    RăspundețiȘtergere
  5. incearca "The Big Bang Theory" e tare si ala :D

    RăspundețiȘtergere