sâmbătă, 26 decembrie 2009

Masterpiece.

Masterpiece = filmul "Avatar".
La început am fost sceptică. Nu îmi plăceau de niciun fel creaturile ălea albastre. Mi se păreau odioase, mă întrebam ce e cu toată această nebunie care se învârte în jurul acestui film. Dar am decis să-l văd, eram curioasă.
Iar acum stau şi mă gândesc când să mă mai duc să-l văd. :|
M-a impresionat. Lumea Pandorei este de vis, cine nu ar vrea să fie înconjurat de aşa ceva? M-a întristat, însă, cât adevăr este în mesajul filmului: omul este în stare de orice pentru bani..de orice..
Anyway, efectele au fost superbe, de la jumătatea filmului până la sfârşit eram prinsă în acţiune, la sfârşit mi-a fost greu să mă trezesc la realitate. Iar muzica..muzica excepţională. Şi nu mai spun că de două zile încoace numai Leona Lewis - "I see you" ascult, the Avatar theme.
Într-adevăr, un film bun.

marți, 22 decembrie 2009

totul a fost degeaba?

O oră şi 45 de minute cu muzică pe sufletul meu. Tudor Gheorghe - "Degeaba". A fost frumos, totul a fost frumos. Nu există cuvinte pentru a spune cât de mult mi-a plăcut. Orchestraţie, cu toate instrumentele posibile, cor excepţional, dar şi 2 chitarişti şi un toboşar.
Versurile..aproape că erau de prisos. Muzica zicea totul. Au fost momente când am preferat să închid ochii şi să mă las purtată de sunetele frumoase. Mi-a plăcut să disting toba, să disting vioara..să disting acordurile chitarei maestrului Tudor Gheorghe.
Un concert serios, cu referiri la revoluţie, la politică, la parlamentari..dar şi cu o nota comică. Tudor Gheorghe a reuşit, ca întotdeauna, să îmbine seriosul cu umorul în cel mai spectaculos mod. În timp ce cânta, sau..poate..mai bine zis..în timp ce recita, erai cuprins de muzică şi de versuri, de mesaj, în mod special, şi când termina, aveai nevoie de 5 secunde să te trezeşti la realitate. Iar domnul Tudor nu sărea la următoarea melodie, încerca să te destindă cu o povestire, cu o glumă. Cum însuşi dânsul ne-a spus "Aşa suntem noi, românul poate să râdă chiar şi în cele mai triste sau amare momente."
Am un singur regret, însă. Posibil, două. 1. Ce-aş mai vrea ca acest concert să se repete.. 2. Păcat că nu mulţi apreciează aceasta muzică..păcat.
A fost una dintre cele mai frumoase seri din viaţa mea. Voi păstra cu drag această oră şi 45 de minute în amintire.

vineri, 18 decembrie 2009

20 de ani de libertate

Numai despre asta se vorbeşte zilele acestea la ştiri. Atât ProTv,cât şi Antena1 (de alte posturi nu ştiu fiindcă nu urmăresc) au reportaje despre decembrie 1989. La început, mi-am dat ochii peste cap cu gândul "În fiecare an se dau asemenea reportaje,când o să înceteze?". Dar mai târziu,mi-am dat seama că greşesc. Aceste reportaje trebuie să fie date..pentru cei ca mine care nu au trăit în acele vremuri şi care afirmă "vaiiiii..m-am săturat de ţara asta incapabilă,de comuniştii care o conduc, de politicienii care nu sunt interesaţi decât de soarta lor" şi etc,etc,ETC.
Da. Am fost şi sunt una din acele persoane, mă vait de România, mă vait de ţara în care trăiesc..dar reportajele pe care le văd şi care au un sâmbure de adevăr mă fac să mă gândesc că mai bine aş fi RECUNOSCATOARE că am ce am în acest moment. Nu stau la coadă pentru o portocală, comuniştii de astăzi NU sunt comuniştii de atunci..or fi ei comunişti,dar nu la nivelul anilor '80; dacă am eu chef la miezul nopţii să mănânc o ciocolată,ies frumos afară la un non-stop şi îmi iau, nimeni nu mă împiedică,nu îmi este frică. Dacă vreau să ascult ştirile, le ascult,oriunde dacă vreau, nu stau cu radioul ascuns sub pernă,cu frică în mine să nu mă prindă cineva..aşa cum chiar părinţii mei mi-au mărturisit.
Avem libertate. CHIAR avem! Dar,din păcate, nu realizăm acest lucru. Şi ar trebui să fim mai recunoscători faţă de cei care au murit în '89. Da, ar trebui să spun că ar trebui să facem şi ceva ca să-i facem,într-un fel,mândri pe cei care s-au sacrificat şi care au murit pentru noi..dar nu mai zic..fiindcă nu mai am speranţe.. Rămân,totuşi, cu recunoştinţa şi cu libertatea care mi-a fost oferită.
Eu zic să nu ne mai văităm..măcar nu atât de mult. Este adevărat - când eşti copleşit de atâta prostie în jurul tău, văitatul este o metodă de descărcare. O practicăm şi sunt de acord cu ea. Dar să avem o limită,totuşi. Dacă trăiam acum 20-30 ani, nu ne mai văitam, eram deja împăcaţi cu soarta care ne-a fost dată.

joi, 17 decembrie 2009

Badea.

Da. Este 23.45 şi mă uit la Mircea Badea. Îmi place. Mulţi îl critică. Să-l critice. Pentru mine, reprezintă singura persoană din mass-media care îmi împărtăşeşte opiniile când vine vorba de ţărişoara noastră scumpă. Mă identific cu el. Oh! Nu înţelegeţi că îl idolatrizez, în nici un caz, dar umorul lui privind clasa politică a României mă destinde. Este amuzant (de cele mai multe ori) şi îi dau dreptate când afirmă că ţara noastră se duce de râpă.

Început

Trebuie să recunosc. Odată am spus următorul lucru: " Niciodată nu-mi voi face blog." Dar ce să vezi? Ziua aceea a venit. Cum de m-am lăsat convinsă? Păi, din următoarele motive: 1. dorinţa de a mă descărca undeva atunci când am ceva pe suflet legat de viaţă în general,dar şi de prostie. 2. am fost puţin influenţată şi de colege.
Ce-o ieşi? Om trăi şi om vedea.