Amintiri distruse

Vorbeam adineauri cu o persoană pe care am cunoscut-o într-o tabără, vorbeam de facultate..dar a adus vorba şi de tabăra respectivă.
A fost o săptămână frumoasă,memorabilă. Ce rău mi-a părut când s-a terminat.
Dar acum nu mai pot să-mi amintesc aşa de ea. Oricât aş încerca, oricât mi-aş zice că atunci a fost atunci şi acum e acum şi că atunci nu era cum e acum.. nu pot. E prea mult.
Singurul lucru de care îmi pare rău nu este că acum este acum,că anumite evenimente s-au întâmplat şi că există. A încetat să mai îmi pese. Dar îmi pare rău şi este dureros faptul că nişte amintiri frumoase au devenit cenuşă şi niciodată nu vor mai putea fi privite ca înainte.

Când vine noaptea

Înainte îmi plăcea noaptea, îmi plăcea când era întuneric. Îmi dădea un sentiment de linişte şi de pace.
Azi nu. Azi am ajuns să mă sperii când vine noaptea. Simt că mă sufocă. Gândurile mă acaparează. Măcar de ar fi gânduri bune, care să-mi facă bine. Dar nu, nici vorbă de aşa ceva.
Gândurile mi-au devenit coşmarul "de noapte cu noapte".

P.S.: Ce dor îmi este de un somn bun..

Trust is a lie.

În fiecare zi, învăţăm ceva. Din experienţe bune, din experienţe urâte.
După mine, cele învăţate din experienţele urâte trebuie păstrate în minte cel mai mult. Ca să nu se mai repete.
Ce am învăţat eu în ultima perioadă? Sau mai bine zis, ce am "re-învăţat", de parcă primele dăţi nu m-am ars deloc. * a se observa sarcasmul * Să nu mă mai încred în toţi proştii.
Gata, nene, îmi bag .......... "lentila în ochi". Mi-am stabilit frumos persoanele cu care pot vorbi despre lucruri mai personale, în care să am încredere şi alea rămân. În rest, o să învăţ să tac şi să mă abţin şi nu mai las toţi proştii să intre în viaţa mea personală.

Life goes on

E ciudat.
Ieri erai a lui, azi nu mai eşti.
Ieri îi ştiai programul, azi nu i-l mai ştii.
Ieri îţi zicea cât de frumoasă eşti, azi te priveşti în oglindă şi îţi zici tu singură.
Ieri îl sunai de 3-4 ori, azi te abţii să nu-l mai suni.
E ciudat cum în 24 de ore ţi se schimbă o parte din viaţă.

Întoarcere în timp

Mă uitam adineauri la un filmuleţ despre Marian Cozma şi moartea lui. Un an şi patru zile de când acest suflet s-a dus.
Şi mi-am amintit. Mi-am amintit cât de afectată am fost anul trecut când s-a întâmplat. Poate părea ciudat..de ce m-ar afecta atât de mult? Păi, este simplu: un om nevinovat şi de valoare a fost ucis mişeleşte. Dar pentru mine, cuvântul magic este "sportiv".
Am un deosebit respect pentru cei care sunt sportivi adevăraţi, pasionaţi de jocul lor, pătrunşi în pasiunea lor, dedicaţi sportului pe care îl practică. Iar dacă este şi handbal..deja m-au "cucerit". Fiindcă iubesc handbalul, am frânturi de amintiri de la 7 ani când mergeam cu ai mei la Floreasca, în fiecare weekend, la meciuri de handbal; jumătate din meci eu dormeam, aveam doar 7 ani, ce puteam înţelege din pase, din încurajări, din goluri. Dar tot mergând de-a lungul anilor.. am fost "afectată", ca să zic aşa, de sindromul sportului. Faptul că şi eu am făcut sport (culmea, volei, nu handbal) , cu cantonamente şi antrenamente pe vârfuri de munte, că jucam în turnee.. asta e o altă "problemă". Nu mai spun că,atunci când intru într-o sală de sport, unde un meci de handbal sau de volei din Divizia A este pe cale de a fi disputat..şi când aud jucătorii încurajându-se,suporterii strigând, e ciudat..mă simt de parcă intru într-o lume magică. Acela esta raiul meu. Sportul, prin definiţie, dar numai pentru cei care apreciează şi înţeleg esenţa..este curat, este pur.
Ce ne mai chinuiam noi făcând broscuţe pe un deal, în zăpadă până la genunchi, unde nu ştiai dacă e groapă, dacă e denivelat, dacă, dacă şi dacă. Şi cât îl mai înjuram noi pe dom' profesor, cu cele două antrenamente ale lui pe zi. Sau când făceam 5-6 ture de deal, urcând, coborând, urcând, coborând etc. ( a nu se uita frumoasa zăpadă de mai sus ). Ploua torenţial,dar ce..pe dom profesor îl interesa că eram fete şi aveam doar 15 ani? Nu, în niciun caz! La antrenament cu noi, în mocirlă!
Doamne, CÂT de chinuiţi am fost în acele cantonamente. Dar, Doamne..CÂT de MULT aş vrea să mă întorc acolo. Cât am plâns în momentele în care cedam, cât blestemam, cât îl uram pe dom profesor..dar cât de mult îi mulţumesc pentru acele săptămîni. Aceste lucruri m-au schimbat, sportul m-a schimbat şi mi-a "dat" 3 sferturi din mentalitatea mea.
Amintiri frumoase care vor fi întotdeauna păstrate în sufletul şi mintea mea.

Ce urăsc.

Urăsc este un cuvânt puternic. Nu-mi place să-l folosesc, prefer simplu "nu-mi place".
În schimb, când vine vorba de următorul lucru, "urăsc" este verbul de bază, în sinonimie cu "detest".
Urăsc să fiu contrazisă când ştiu că eu am dreptate!
Băi,nene, eu înţeleg că omul vrea să-şi exprime punctul de vedere, dar când vede că mai mult de 2 persoane îl contrazic, atunci ceva e în neregulă. Eu înţeleg "Batman, Batman!", dar totuşi!
Oricum, sunt un adevărat vulcan când cineva mă contrazice, îmi zice ceva lipsit total de logică ş.a.m.d. Poate mai greşesc şi eu, nu zic nu, că nah. În schimb, atunci când nu sunt sigură de ceva, îi întreb şi pe alţii..iar dacă mai mult de o persoană îmi dă dreptate, atunci mă simt îndreptăţită să ripostez.
Poate e un defect, calitate nu ştiu dacă e. În schimb, nu-mi place să tac. Dacă sunt contrazisă, ca să zic aşa, chiar dacă e vorba de un lucru mic,mic,fără importanţă, e foarte greu să stau în banca mea. Probabil mă "răzbun" pentru anii de liceu.
Dar un lucru e sigur. Nu sunt nici bătută-n cap. Când ştiu că eu greşesc şi altcineva are dreptate..nene, o recunosc! Şi i-o spun şi frumos în faţă.

Masterpiece.

Masterpiece = filmul "Avatar".
La început am fost sceptică. Nu îmi plăceau de niciun fel creaturile ălea albastre. Mi se păreau odioase, mă întrebam ce e cu toată această nebunie care se învârte în jurul acestui film. Dar am decis să-l văd, eram curioasă.
Iar acum stau şi mă gândesc când să mă mai duc să-l văd. :|
M-a impresionat. Lumea Pandorei este de vis, cine nu ar vrea să fie înconjurat de aşa ceva? M-a întristat, însă, cât adevăr este în mesajul filmului: omul este în stare de orice pentru bani..de orice..
Anyway, efectele au fost superbe, de la jumătatea filmului până la sfârşit eram prinsă în acţiune, la sfârşit mi-a fost greu să mă trezesc la realitate. Iar muzica..muzica excepţională. Şi nu mai spun că de două zile încoace numai Leona Lewis - "I see you" ascult, the Avatar theme.
Într-adevăr, un film bun.